În plină criză financiară, Pițurcă aduce în Bănie jucători ieftini sau liberi de contract. Ultimul obiectiv: Aliuță
Criza financiară a lovit puternic Universitatea, iar Victor Pițurcă a căutat soluții pentru a întări lotul Științei printre fotbaliștii care pot fi aduși pe bani puțini sau care sunt liberi de contract. Din lipsa banilor, Piți i-a ratat pe Bordeanu și tripleta Varga – Bălan – Curelea de la Sportul.
Cea mai mare problemă cu care se confruntă Victor Pițurcă la Universitatea este lipsa banilor, fapt care îl împiedică să transfere jucătorii pe care îi dorește. De aceea, managerul general al Științei a fost nevoit să apeleze la soluții low-cost pentru a „petici” găurile din lot până pe 10 septembrie, când se termină perioada de transferuri. Au sosit deja Stoica și Stanca, cu o cheltuială minimă din partea Craiovei, adică 100.000 de euro, iar pentru postul de fundaș stânga, una din marile probleme ale Științei, Pițurcă îl încearcă pe Goge, un tânăr de 19 ani de la Vâlcea.
Craiova, a 17-a echipă pentru Aliuță? Pițurcă se orientează și spre fotbaliștii liberi de contract, iar unul dintre numele vehiculate este cel al lui Marian Aliuță. Mijlocașul nu ar zice nu unei sosiri în Bănie, însă Pițurcă se gândește bine, având în vedere vârsta și antecedentele fotbalistului. Dacă ar ajunge în Bănie, Universitatea ar fi a 17-a echipă la care a evoluat în cei 15 ani de carieră. Ultima dată, Aliuță a fost în lotul Victoriei Brănești, dar s-a despărțit de echipa lui Ilie Stan înainte să joace vreun meci, din cauza problemelor medicale și a pretențiilor financiare considerate prea mari.
„Eu nu știu nimic. Pe mine nu m-a sunat nimeni de la Craiova”, Marian Aliuță
13 zile au trecut de când Victor Pițurcă a revenit la Universitatea Craiova
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER